Cuget, deci exist!
Singurul lucru de care trebuie să ne temem este însăşi Teama. (Franklin Delano Roosevelt)
Cuget, deci exist!
17 Aug 2017
Va rugam cititi regulamentul inainte de a posta o poezie, pentru a evita discutiile ulterioare cu privire la aplicarea regulamentului. Va multumim, si va dorim inspiratie maxima! Echipa editoriala Poezii.biz


Meniu utilizator


Nu aveţi cont? Nici o problemă. Daţi click pe link-ul următor:
Creează profil

Am uitat parola!






Parteneri
Urmareste poezii.biz in reteaua de socializare




Înapoi
Fragmentarium
de cvasiliu
Trimite unui prieten prin e-mail această poezie...Trimite unui prieten prin e-mail această poezie... Versiune pentru imprimat a acestei poezii...
 
 
 Motto: ”De fiecare dată îmi doresc să revin,
însă niciodată să rămân”


1
Atât de crunt mă muşcă
Viaţa, ca un câine,
De faţă,-ncât sub pleoape
M-ascund şi nu mai cred
Decât în visul care,
De astăzi până mâine,
Te va aduce vie
La mine, ca un ied.



2
Mă doare clipa asta
în care-s viu. În toiul
prăpădului, sub gloanţe
şi cât am fost închis,
mi-am făurit-o altfel.
S-a terminat războiul
şi m-am întors, iubito,
aşa cum am promis,

3
dar am găsit şi casa
şi parcul în ruină:
frontoanele-s brăzdate
de riduri spre apus,
în marile ferestre
mai pâlpâie-o lumină
şi-aud doar balalaika
ciupită de un rus.

4
A ruginit şi poarta;
pe zidu-adus de şale
se caţără liane
ca nişte serpi vicleni,
iar dincolo, pe-alee,
în rostul dintre dale
s-au pripăşit în anii
ruşinii buruieni.

5
De ce-ţi vorbesc? Îmi pare
că poza ta mi-apasă,
ca un diavol, pieptul
fierbinte sub veston,
îmi murmură cuvinte
şi mă îndeamnă ca să
te caut înăuntru,
trecând de Rubicon.

6
De dincolo de tufe
răsare-ntâi fântâna
cu boruri largi, păzită
de-un Cupidon cu arc,
ce zace trist fiindcă-şi
pieduse-n apă mâna
de bronz. Fumez cu râvnă
şi mă afund în parc.

7
Tot fumul ce se-ncheagă
în forma ta coboară
domol şi contrapunctic
în sufletu-mi ucis;
îmi sting cu vârful cizmei
tot Iadul din ţigară
pe prundul ud, alunec
şi mă trezesc în vis.

...

8
Deasupra noastră ceru-i
vârstat de nori. E toamnă.
Tăcerea îndulcită
de muzica de jazz
şi ochii tăi ce-aleargă
spre nicăieri mă-ndeamnă
să te sărut, dar încă
mă îndoiesc că-s treaz.

9
O dungă sângerie
de dincolo de dealuri
ne luminează calea
ce lunecă usor
spre lacul ca de smoală,
neîncretit de valuri,
în care se răsfrânge
străvehiul foişor.

10
Suntem atât de-aproape
încât îţi simt căldura
şi-mi reaprind cărbunii
uitati demult în piept,
dar un vârtej de-o clipă
îmi sigilează gura
‘nainte să îţi murmur
că nu mai pot s-aştept.



11
Oftatul unei păsări
cu penele albastre,
ce săgetează parcul
în zborul ei spre sud,
îmi pare o cădere
a sufletelor noastre,
pe care doar eu însumi
mai pot să o aud.



12
Te-ajut să treci o umbră
în care se adună
o ultimă dovadă
a ploii din ajun,
iar palma ta rămâne
în palma mea. Spre lună
de fericire-mi vine
să strig ca un nebun.

13
De-acum ne înconjoară
un braţ de întuneric;
lăsăm în urma lacul,
terasa şi un pâlc
de ulmi în desfrunzire
iluminaţi feeric,
ne aşezăm pe-o bancă
şi ne privim cu tâlc.



14
Ce vis cu zimţi de aur
îmi tulbură urâtul?
Tot foişorul geme
sub paşii mei. Un fir
de vânt îmi înconjoară
cu îndrăzneală gâtul,
iar în adâncul nopţii
nu pot să mai respir.

15
Prin rănile sindrilei
văd stelele, iar timpul,
ca un blestem, mă-ntoarce
în mars cu paşii mici
în patruzeci, pe vremea
când totul era simplu,
pe când eram mai tânăr,
iar tu erai aici.

16
Războiul începuse,
iar sufletele noastre,
ce alergau în voie
prin Edenul întreg,
s-au spart în mii de cioburi
când am plecat la oaste
cu un avânt pe care
nici azi nu-l înţeleg.

17
Ne-am despărţit în august,
Pe două’şase, lunea;
te agăţai de mine
cerându-mi să rămân,
dar eu m-am rupt cu grijă
şoptind promisiunea
c-am să mă-ntorc şi iată
că m-am întors – bătrân.

18
La capătul aleii
mă răsucisem parcă
ne aştepta potopul
şi mă urcam cu mii
de camarazi de arme
înspăimântati în Arcă,
lăsându-te în urmă,
… şi te-am rugat să-mi scrii.

19
E-atât de frig că tremur…
Scrisorile pe care
mi le-ai trimis pătate
cu lacrime pe front,
le port ca pe-o comoară
şi-acum prin buzunare,
legate cu şuviţe
din părul tău cel blond.

20
Le-am recitit ca psalmii
în fiecare noapte,
ca să aud cu ochii
răniţi, printre poveşti
banale sau cumplite,
extaticele şoapte
- mărturisirea dulce
şi grea că mă iubeşti.

21
Mă-ntreb de tu la rându-ţi,
în lunga agonie
de dinaintea tainei,
m-ai auzit; ţi-am scris
în ultima scrisoare
c-aş vrea să-mi fi soţie
şi n-ai răspuns. Mi-e teamă
că totul e un vis.
...

22
Nu mă încred în ochii
ce au văzut cum fierul
n-alege şi te pipăi
pe-obraz, pe nas şi gât
ca să îmi vindec trupul
de vipie cu zelul
celui trezit din moarte
sau dintr-un vis urât.

23
Când gura mea se-ngropă
în gura ta, pământul
se zbuciumă de parcă
armate de furnici
au năvălit afară
din trupul meu, iar vântul
de nord mă şfichiuieşte
Prin beznă ca un bici.

24
Tot chinul mi se-nchide
‘ntr-o amintire veche –
un vis ca o eclipsă
ce s-a-ntâmplat demult.
Aceeaşi întrebare
ţi-o picur in ureche :
«Ai vrea să-mi fi soţie?»
şi-apoi speriat ascult.

25
Aud doar fâlfâitul
prea virginalei rochii
de muselină albă,
ce o purtai cândva –
pe două’şase, lunea,
când am plecat –, dar ochii
spun răspicat şi tandru
c-o strălucire: «Da !»



26
Un fulger ca o dâră
subtire de trasoare,
ce sfâşie spasmodic
întregul orizont,
mă poartă cu iuţeală
prin carcere, spitale
şi prin tanşee negre
la Stalingrad, pe front.

27
Orbit şi eu de crezul
Reîntregirii,-n jocul
istoriei nedrepte,
m-am ratacit de drum
şi-am împărţit în juru-mi
cu frenezie focul,
pân’a-nceput să ningă
cu îngeri peste scrum.

28
M-au decorat acolo
cu fast pentru bravură
şi pentru toţi duşmanii
de orice sex, răpusi,
dar pentru toate astea
s-au răzbunat cu ură
pe tine-n schimb, iubito,
nelegiuiţii ruşi

29
Cum poţi s-ascunzi durerea
din membrele-amputate,
teroarea, nebunia
şi urmele de glonţ?
Cum poţi să ceri şi Morţii
iertarea de păcate
c-un zâmbet şi medalii
din cioburi sau gablonz?

30
De-acum se-adună norii...
Răspunsul la-ntrebarea
«Ai vrea să-mi fi soţie?»
din nou în soaptă-l cer,
dar nu ridic spre tâmplă
inelul alb sau floarea
ci orificiul rece
al unui revolver.

31
şi-apăs încet trăgaciul…
Sălbatica ruină,
când din senin răspunsul
fatal o străbătu
de la un cap la altul,
se umple de lumină,
iar balalaika-i cântă
acordurile: «Nu!»



32
Atât de crunt durerea
în frunte îmi învie,
încât m-ascund sub pleoape
şi nu mai cred decât
în moartea ce-mi va ţine,
de astăzi pe vecie,
pe calea-ntortocheată
spre tine, de urât.
26 October 2009

Înapoi

Numai utilizatorii cu cont pot adăuga comentarii!

Comentariile poeziei:
AutorMihaela*
Data26 October 2009 - 22:02
ComentariulSunt încântată de frumuseţea acestei poezii. Nu ţi-am citit toate poeziile de pe biz, dar toate cele pe care le-am citit au fost scrise cu rafinament, cunoaştere, talent.
Te felicit pentru toate!
Reverenţă!

Mihaela



Alege o limbă

Română English Francais
Alegeţi o temă


Parteneri culturali:












LA MULŢI ANI!

Născuţi pe o dată de
17 Aug

Skywest
Anca
alessandro
morphine
simms
tzintos
Filutki_
Meiji

La mulŢi ani!

Top Cultural Sites

Sponsori: Produse Bio | Suc Noni | Flavin 7 | Produse naturale | Produse naturiste | Olimpiq | Olimpiq stemxcell | Produse naturiste tianshi | Tianshi | Ganoderma lucidum | Tiens | Felicitari | Ganoderma | Coenzima Q10 | Ulei de canepa | Alcalinizarea organismului | Argint Coloidal