Cuget, deci exist!
Omule, omule, nu poţi trăi total lipsit de milă. (F. M. Dostoievski)
Cuget, deci exist!
21 Aug 2017
Va rugam cititi regulamentul inainte de a posta o poezie, pentru a evita discutiile ulterioare cu privire la aplicarea regulamentului. Va multumim, si va dorim inspiratie maxima! Echipa editoriala Poezii.biz


Meniu utilizator


Nu aveţi cont? Nici o problemă. Daţi click pe link-ul următor:
Creează profil

Am uitat parola!






Parteneri
Urmareste poezii.biz in reteaua de socializare




Înapoi
Trăim în cimitire
de cvasiliu
Trimite unui prieten prin e-mail această poezie...Trimite unui prieten prin e-mail această poezie... Versiune pentru imprimat a acestei poezii...
 
 
 Trăim în cimitire! Ce-s oare-aceste blocuri
De nu sicrie-n caturi? Când soarele apune,
Ne-ndeamnă către ele, din diferite locuri
Unde muncim în ziua, dorul de-ngropăciune.

Dar stai – e încă şase! Mai sunt asemeni nouă
Şi alţii. Se-ncropeşte un grup în berărie;
Şi stăm si bem cu râvnă până se face nouă
Sau pân’ cădem sub masă în stadii de beţie.

Ne clătinăm ca zombii. Duioasa despărţire,
C-o strângere de mână, şi lungul drum spre groapă
Ne dezmembrează trupul intrat în putrezire,
În care viermii vremii cu duioşie sapă.

Vine curând şi noaptea. Ne coborâm în criptă
Ca să primim răceala şi palma vre’unei soaţe
Ce stă în pragul uşii de multă vreme-nfiptă,
Stângând venin şi ură cu înfoieli de caţe

Morală în litanii: de sete şi de foame
Uităm; aperitivul îl digeram alene,
Tăcând, pentru-a închide incipente drame
Şi măsurând pereţii cu ochii printre gene.

Gustăm apoi otrava. De s-a sfârşit discursul,
C-o resemnare mută, în doliu, ne îmbie,
Spre masa – tragedia îşi urmăreşte cursul;
Se mută însă scena într-o bucătărie.

Ne-aşteaptă-apoi sicriul. Pe catafalcul moale,
Ne culcă-ncet sfârşeala dar somnul nu mai vine,
Căci ne striveşte soaţa cu cărnurile-i goale,
Dorind îmbrăţisarea cu geamăt şi suspine.

O scurtă agonie: cadavrul i se-ntinde
Livid şi ne îngropă sub ea în revărsare;
Când totul se sfârşeşte şi somnul ne cuprinde
Balena se întoarce şi sforăie mai tare.

Cu gândul stins, o vreme, ne preocupă banul,
Şi griji ce ne apasă, mai greu, pe zi ce trece;
E un coşmar şi cade, tăcut, pe noi tavanul
Iar în cavou se face din ce în ce mai rece.

Capacul se închide trântit de oboseală;
Murim în spasme scurte şi ne trezeşte ceasul
În cruda dimineaţă- o zi la fel de goală.
Ne părăsim cosciugul grăbind spre muncă pasul,

Din nou prin cimitire. Plutind printre morminte
Aceleaşi spectre stranii, ce n-au să mai învie
Ne însoţesc. Degeaba, căci vraja lor ne prinde,
Şi ne plecăm cu râvnă, prinşi sub necromanţie.

Blestemul este veşnic. Nu vom avea nici parte,
De-odihnă, drept răsplată, căci nu avem iesire
Din ciclul ce se-nchide: de vom muri în noapte,
Vom învia în ziuă. Trăim în cimitire.

1.IX.2000
09 September 2006

Înapoi

Numai utilizatorii cu cont pot adăuga comentarii!

Comentariile poeziei:

Nu există nici un comentariu la această poezie!


Alege o limbă

Română English Francais
Alegeţi o temă


Parteneri culturali:













Top Cultural Sites

Sponsori: Produse Bio | Suc Noni | Flavin 7 | Produse naturale | Produse naturiste | Olimpiq | Olimpiq stemxcell | Produse naturiste tianshi | Tianshi | Ganoderma lucidum | Tiens | Felicitari | Ganoderma | Coenzima Q10 | Ulei de canepa | Alcalinizarea organismului | Argint Coloidal