Cuget, deci exist!
Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală. (Friedrich Nietzche)
Cuget, deci exist!
17 Oct 2017
Va rugam cititi regulamentul inainte de a posta o poezie, pentru a evita discutiile ulterioare cu privire la aplicarea regulamentului. Va multumim, si va dorim inspiratie maxima! Echipa editoriala Poezii.biz


Meniu utilizator


Nu aveţi cont? Nici o problemă. Daţi click pe link-ul următor:
Creează profil

Am uitat parola!






Parteneri
Urmareste poezii.biz in reteaua de socializare




Înapoi
Cavalerul in alb (III)
de cvasiliu
Trimite unui prieten prin e-mail această poezie...Trimite unui prieten prin e-mail această poezie... Versiune pentru imprimat a acestei poezii...
 
 
 Un voal se ţese-n prispă din picături murdare
Şi vântul se agită din ce în ce mai tare
Lovind cu-n şuier cornul; focu’-i slăbit în sobă.
Un lup, pornit să prade, se-aude-n depărtare
Urlând stingher spre lună iar haita îl aprobă.

La masa stau, de-o parte, oştenii toţi din gardă
Nesocotiţi şi ţantoşi în haine de paradă;
Bancherii sunt alături; cu feţele ascunse,
În preajma lor stau pajii cu părul strâns în coadă
Şi popii graşi şi leneşi cu capetele tunse.

…Fac parte din solia trimisă din Navarra
Spre Flandra, iar popasul unde-i prinsese seara,
Pe drumuri desfundate, e un cătun aproape
De mânăstirea nouă cu hramul sfintei Clara,
În codrii de la Tournaé … Încep să se îndoape…

Doar cel care conduce aceast’-adunătură
Vorbeşte-n capul mesei iar ceilalţi tac din gură
Mâncând şi bând cu râvnă. Du Veneé (se-nţelege
Ca despre el e vorba) mustind de-atâta ură,
Le povesteşte lupta şi cum l-au prins pe rege.

***

O dimineaţă sumbră: în vad se-aliniază
Pădurile de steaguri de cum se luminează,
La marginea pădurii, strângând în mijloc dealul;
Şi-n pâlcul dintre ape tânărul prinţ veghează,
Neascultând povaţa, strunindu-şi mândru calul.

Pe cerul gri nasc semene de ceaţă şi de ploaie
Şi nimănui nu-i arde să plece la bătaie.
Bătrânul conetabil, prundent ca-ntodeauna,
Opreşte azi atacul: “De-ajuns că în noroaie,
Îi secera de-a valma şi foametea şi ciuma!”.

Dar Filip trage spada. Îl arde-o ură seacă:
Îl necăjesc flamanzii; armata i se pleacă
Bolnavă şi slăbită, iar zvonuri de trădare,
Ce-au început în taină, pe la urechi să-i treacă,
Îi pun de la o vreme răbdarea la-ncercare.

“Va-ţi dat cu trădătorii, cu toţii-acum pesemne,
Căci doar de laşitate aud de la o vreme
În jurul meu?!” rosteşte şi –apoi către armată,
Cu glasul lui de cremeni, se-ntoarce să intrebe:
“Mă ve-ţi urma?”. În urlet răspunsul vine-ndată.

Soldaţii îl urmează şi în întreaga vale
Răsună în ecouri o aprigă chemare,
Dar tânărul se-nşală, căci nu curaju’-i mână,
Ci se aruncă-n luptă cuprinşi de disperare:
Nu au mai pus în gură nimic de-o săptămână.

Pornesc. Întâi pedeştrii în rânduri dezlânate
Îşi taie-un drum de voie prin ceaţa care cade
Pe câmpul de bătaie şi pentru prima oară
Îşi întâlnesc duşmanul primind săgeţi în spate;
Se trag ca o maree în neorânduială.

Un nou atac, pe urmă, are aceeaşi soartă
Şi-armata se întoarce prea ruptă şi prea spartă
Ca doar bătând din tobe să o mai poată strânge.
A început dezastrul dar Filip nu aşteaptă
Şi-aruncă cavalerii-n noroiul plin de sânge.
Rugat de conetabil, viteazul D’Auge înfruntă
Mânia ce devine din ce în ce mai cruntă:
“Opreşte monseniore! Ne e potrivnic cerul”,
Dar prinţul i-o întoarce : “O fi o luptă sfântă,
Dar azi, la rugăciune, vom asculta doar fierul”.

Pare nebun. Se-aprinde pe chivăra’i de aur,
Împodobită-n creştet cu capul de balaur,
O stranie lumină; soldaţii spun că-s coarne
Şi mormăie-ntre dânşii ca dracu’i meşter faur
Neîntrecut; se-nchină. Începe iar să toarne –

- O altă prevestire – dar Filip, fără minte,
Nici nu o ia în seamă; răcneşte: “Înainte!”
Şi-i trage dupa dânsul prin râpe. În risipă
De sânge se transformă, când moartea îi cuprinde,
Din faţă şi din coaste, atacul, într-o clipă.

Zadarnic mai încearcă, c-o ultimă sforţare,
Armata vlăguită să-i vină-n apărare,
Căci curajosi, flamanzii, îi tot resping spre ape
Şi-nchid într-o capcană pe călăreţi. Cei care
Se-ntorc din drum la vreme, doar reuşesc să scape.

***

“Eram şi eu acolo! Se răsucea pământul
Sub cai şi dintr-odată mi s-a oprit avântul
Într-un baraj de suliţi. Eu am căzut iar calul
Murise chiar sub mine; crezut-am ca mormântul,
Fără să-l ştie nimeni, mi-l va ascunde dealul

De-a pururi. Mai încolo, muşcaţi de fierul Flandrei,
Marcel de Lame, Soucestre, Du Brie, în vârful pantei,
Îl apărau pe Filip, de lance şi săgeată;
Iar Robert, lânga mine, căzu. Cu colţul capei
L-am învelit, privindu-l atunci ultima dată.

Prea mulşi viteji la Cressay s-au stins şi-aceeaşi soartă
Putea şi prinţul nostru cu ei să o împartă
De n-ar fi fost un tânăr într-o armură albă
Ce îl salvă!” Se-opreşte când intră trist pe poartă
Un paj firav; se-ncruntă, cu faţa însă calmă;

Lumina-n agonie îi joacă printre plete
Şi îi întinde umbra albastră în perete.
Străinul se opreşte, le da la toţi bineţe
Şi cere o ulcică pe care-o bea cu sete
Până la fund; aşează pe-obraz şuviţe creţe.

Un preot ce întreabă: “Ai pomenit, îmi pare,
Ca cineva-l vânduse?”, îl scoate din visare
Pe cavaler. Du Veneé rosteşte într-o parte:
“Episcopul trădează!”, iar cel venit tresare;
Se scoală-ncet, plăteşte şi-apoi se pierde-n noapte.
03 September 2006

Înapoi

Numai utilizatorii cu cont pot adăuga comentarii!

Comentariile poeziei:
AutorDarian&Dariana
Data04 September 2006 - 00:25
ComentariulDa!
am citit ceva cu adevarat bine scris!
aceasta poveste este o urmare, banuiesc! este fictiune?
pentru forma- iamb, 14 cu cezura ai 10 cu stea, ptr forta si acuratetea versurilor la fel!

raritate pe site o poezie epica...in dulcele stil clasic!

felicitari!

Addy



Alege o limbă

Română English Francais
Alegeţi o temă


Parteneri culturali:













Top Cultural Sites

Sponsori: Produse Bio | Suc Noni | Flavin 7 | Produse naturale | Produse naturiste | Olimpiq | Olimpiq stemxcell | Produse naturiste tianshi | Tianshi | Ganoderma lucidum | Tiens | Felicitari | Ganoderma | Coenzima Q10 | Ulei de canepa | Alcalinizarea organismului | Argint Coloidal